Tot mereu

Tu și eu, pe-aceeași lungime de undă 
Suntem tot mereu,
Ne întâlnim instantaneu cu fericirea
Care de ani de zile ne-a-nvățat 
Ce-nseamnă zborul și plutirea prin Infinit;

De la răsărit până la asfințit de soare
Ne umplem ale sufletelor hambare 
Cu daruri minunate și cu bucurii
Care ne înfrumusețează viețile zi de zi.

Amândoi compunem poezii
Pentru oamenii credincioși ca noi,
Pe albe foi punem ce gândim,
În inimile bune sădim lăstari de soi
Din care răsar muguri de iubire.

Noi doi, ne înțelegem dintr-o privire,
În vocabularele noastre nu există
Cuvintele "tristețe, dezamăgire",
Ne iubim până la soare și mai departe,
Orizonturile ne sunt nelimitate.

În fiecare carte pe care o scriem
Cu penițele inimilor noastre
Zările-s întotdeauna albastre,
Nimeni nu ne poate tulbura nicicând
Visarea din care ne trezim în zori surâzând.

Stele de aur se-aprind rând pe rând
Pe cerul nopților senine
Când mâinile noastre se ating,
Ca două sfere de lumină
Prin multe galaxii călătorim 
La braț cu binefăcătorul Eros 
De care nu ne dezlipim ore în șir.

Tu ești ca un fir de busuioc,
Îmi porți încontinuu noroc,
Eu sunt ca un strașnic foc,
Ard de dor și de dorință,
Te iubesc cu întreaga-mi ființă.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Iubire fără hotare