Acum, mâine, mereu

Iubește-mă-n noaptea aceasta albă
Când firul de iarbă nu poate să răsară
De sub plapuma groasă de omăt,
Mai pune un ciot de lemn în sobă,
Ca să mă fac dragule comodă,
Căci jinduiesc după mângâierea ta.

Topește gheața tăcerii dintre noi,
Recită-mi versurile-ți noi,
Sărută-mi buzele moi înainte de culcare
Ca să spargem liniștea asta apăsătoare
Cu zgomotul inimilor noastre bătând
Să ne trezim în zori veseli, surâzând.

Scoate-ți din gând tot ce e rău,
Lipește-ți sufletul de sufletul meu
Ca să mă bucur de căldura lui doar eu;
Iubește-mă acum, mâine, mereu,
Așa cum mă iubeai odată
Ca pe o fată dulce, nevinovată.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Iubire fără hotare