Era...

Era atunci, se întâmpla,
Sub nasul tău, sub privirea mea,
Eros, cu firele iubirii ne conecta,
Cu arcu-i fermecat în noi trăgea,
Inimile ni le săgeta,
Sufletele ni le încătușa;
De multă vreme își dorea
Ca tu și eu, să fim nu doi,
Ci-o singură ființă
Până-n viața de apoi.

Era o zi de toamnă oarecare
Atunci când eu stăteam
Cu ochii ațintiți în zare
Dorind să văd raze aurii de soare;
Pe timpul acela posomorât,
De nicăieri, într-un minut ai apărut
La jumătatea unui drum necunoscut;

Ploua, ploua, și-mi era tare frig,
Voiam pe cineva să strig,
Să-mi împrumute o umbrelă,
Să mă ajute să pun o atelă
La o aripioară frântă
A unui porumbel voiajor.

Era destulă liniște-n decor,
Covoare de frunze uscate de mohor
Erau înșirate pe ici, pe colo;
Mi-ai spus că ești solo și m-ai invitat
La tine la palat, să-mi spui o poveste
Despre fluturi roz și păsări măiestre;

Cu drag am acceptat să te-nsoțesc,
Simțeam că mă îndrăgostesc
De vocea-ți dulce, de parfumul tău,
De stilu-ți elegant, rafinat...
Se vedea că nu ești un bărbat obișnuit;

Mi se părea că ne-am mai întâlnit
Demult cândva, la margine de Infinit,
Pe poteci de vise se prea poate
Să ne fi intersectat în vreo noapte.

Era o seară minunată
Când ne-am iubit cu patos prima dată;
De-atunci, o ținem tot așa,
Căci prințe, m-ai facut prințesa ta,
Alături de tine mereu voi sta.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Iubire fără hotare